Cum se trateaza hepatita cronica?

| 1 Comentariu

Dr Alecse Valerian Ditoiu, Spitalul Fundeni

7 iulie 2014

Tratamentul unei hepatite cronice nu se poate face fara sa stii cauza; daca iei ceaiuri, protectoare hepatice, suplimente nutritive, vitamine, etc, nu te vindeci de hepatita cronica, existand si riscul agravarii leziunilor hepatice prin substantele – necunoscute- existente in ceaiuri  – detalii in articol

Cum se trateaza hepatita cronica?

Pentru ca un medic sa stie cum se trateaza hepatita cronica la un anumit pacient este nevoie de urmatoarele date:

  1. Trebuie stabilita exact daca este o boala cronica de ficat (boala cronica de ficat – trebuie sa fie mai veche de 6 luni)
  2. Trebuie stabilit corect diagnostic cauzal – deci trebuiesc analize care sa depisteze cauza hepatitei, cele mai frecvente cauze fiind
    Precizarea EXACTA a stadiului de imbolnavire a ficatului – lucru care se face de obicei prin biopsie hepatica sau alta metode e evaluare corespondenta (Fibrosca, Fibrotest, Fibromax, etc). Nu se poate diagnostica o hepatita cronica corect fara a sti stadiul bolii de ficat. Stadiul poate fi de inceput, mediu, avansat (cel mai avansat fiind ciroza hepatica}

    • Alcoolica
    • Virusala
    • Autoimuna
    • Steatohepatita
    • Alta cauza (vezi cauzele de hepatita cronica)
  3. Precizarea EXACTA a cantitatii de virusuri din organism (viremia) – daca hepatita este de cauza virala, in functie de viremie putandu-se prescrie si tratamentul

Fara a avea precizate aceste elemente, nu se poate face un tratament corect

Hepatita cronica – metode de tratament

Exista mai multe metode de tratament in hepatitele cronice virale, prezentate la fiecare forma de hepatita (dr Ditoiu).

Teoretic se poate spune ca tratamentul hepatitei cronice se paote face astfel

  1. Regim alimentar -esential fara ALCOOL SI ABUZ DE MEDICAMENTE
  2. Medicamente “protectoare” hepatice (eficienta zero)
  3. Medicamente antivirale – interferon si altele- expuse la fiecare forma de hepatita virala
  4. Medicamente imunomodulatoare in hepatitele autoimune
  5. Tratament “naturist” (nu are eficienta dovedita stiintific)

Hepatita cronica – FORUM

NOTA: Raspunsurile sunt sumare si nu sunt personalizate (nu se refera la cazul dvs)  deoarece acest site nu este destinat diagnosticului si evalauarii medicale a cazurilor pe net, ci doar furnizarii de informatii medicale

Inainte de a pune o intrebare cautati singur informatiile dorite pe site cu search de sus si veti gasi foarte probabil informariile  postate deja pe site.

Daca doriti o evaluare virtuala a starii dvs de sanatate, simptomelor, analizelor etc, apelati la site-uri care dau consultatii pe net.

 Evaluarea reala si personalizata  a suferintei sau analizelor unei persoane se pot face doar direct de catre medic; pentru aceasta  serviciul nostru de programari pentru consult la clinica va sta la dispozitie aici http://wp.me/PnR8z-1pe

 

1. Daca am facut viremia acum 2 ani si incep acum tratamentu pentru hepatita C, nu ar fi trebuit repetata viremia, pentru ca intre timp poate a crescut, iar scaderea din urma tratamentului, s-ar putea sa nu ajunga la o valoare care sa ma faca considerat responder?

In mod normal ar fi trebuit repetata viremia

2. Sotul meu a facut un set de analize dupa doua saptamani de la inceperea tratamentului combinat(Peg+Ribavirina)si i-a iesit sideremia=206,7(inainte de tratament avea o valoare normala).Ce semnifica aceasta situatie si ce trebuie facut?

In hepatita cu virus C frecvent sideremia este crescuta, dar nu din cauza tratamentului ci a altor mecanisme, partial cunoscute. Cred ca sideremia era mare si inainte de inceperea tratamentului. Fierul crescut in sange (si in ficat) la pacientii cu hepatita virala C, poate sa scada efectul tratamentului antiviral, si sa creasca riscul de aparitie a cancerului hepatic. Ca metoda de scadere a sideremiei se paote incerca flebotomia (sangerarea)

3. Daca am Ac anti HBe pozitiv 0.01 (reactivitate Elisa), Anti HCV negativ, AgHBs pozitiv 541.08 reactivitate, AgHBe negativ, AntiHDV negativ, ADN-VHB 3117 Ul/ml in ce faza a hepatitei sunt?

Cititi mai sus cum se pune diagnosticul de hepatita, si veti deduce in ce faza sunteti.

4. Este obligatoriu ca hepatita cronica, virala, autoimuna, alcoolica, toxica, se evolueze catre ciroza?

In medicina nimic nu este definitiv trasat, de aceea sunt copii care fac ciroza, betivi care nu au nimic la ficat, cancere care se vindeca de la sine, si altele care dau decez galopant. Nu este obligatoriu sa evolueze catre ciroza dar exista acest risc

5. Se poate pune diagnosticul de hepatita prin analize de urina?

Aveti mai sus criteriie pe care se pune diagnosticul de hepatita cronica, nu este inclus si examenul de urina.

ATENTIONARE

Date stiintifice recente arata ca in cazul infectiei cu virus B exista riscuri chiar in forma de „hepatita oculta cu virus B” este definita prin urmatoarele criterii:

  • prezenta ADN VHB in sange in cantitate minima <200ui/l sau
  • prezenta ADN viral in ficat (detectabil la punctia biopsie hepatica sub forma de cccADN); acest ADN viral se poate integra in ADN-ul celule ficatului, iar modificarea acestei structuri poate duce la aparitia de celeule hepatice anormale, unele atat de anormale incat nu mai raspund la comenzile organismului si se inmultesc fara control,
  • absenta AgHBs
  • transaminaze normaleInfectia cu virusul B si cancerul de ficat

Din schema alturata reiese ca poti avea virus B in ficat, chiar daca ai viremia nedetectabila si ai anticorpi antiHBs si antiHBc. Disparitia infectiei cu virus B dovedita prin analize de sange, nu inseamna si disparitia virusului din ficat, adica lipsa oricarui risc pentru o boala de ficat, tocmai de aceea este bine ca bolnavul cu hepatita cronica cu virus B sau C sa fie urmarit de un medic de boli de ficat, nu de boli infectioase.  Deci orice persoana care a avut o infectie cu virusul hepatitei B, chiar considerat vindecata infectia cu sau fara tratament, trebuie urmarita hepatologic sau gastroenterologic periodic, datorita persistentei posobile a virusului in ficat cu riscurile reaparitiei HEPATITEI CRONICE SAU A CANCERULUI DE FICAT.

Aveti aici sursa informatiei de mai sus

Daca aveti probleme de genul celor descrise in articolul pe care tocmai l-ati citit nu trebuie sa fiti nici disperat, dar nici sa amanati la nesfarsit lamurirea problemei, cel mai intelept este sa cautati un specialist competent pentru o evaluare corecta a situatiei, amanarea avand deseori consecinte neplacute, uneori ireversibile. Nu mergi la mecanic cand a crapat motorul masinii, ci cand ai vazut prima picatura de ulei scursa sub motor. Este normal sa avem aceeasi grija si de organismul nostru, mai ales ca …. nu avem piese de schimb. Orice persoana bolnava  are probleme medicale … personale, care nu se evalueaza si trateaza .. la gramada, la fel pentru toti, ci conform caracteristicilor organismului sau si a bolii sale.Va spun din experienta mea medicala de aproape 35 de ani ca pentru orice problema medicala exista un specialist potrivit care sa va ajute.

Inapoi la prima pagina cv dr Ditoiu

Autor: Dr Ditoiu Alecse Valerian

Absolvent al Facultatii de Medicina Generala a Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr T Popa” Iasi cu "magna cum laude", sef de promotie (media generala 10) . De-a lungul anilor am fost medic stagiar la spitalele Cantacuzino, Colentina, medic medicina generala la dispensarul rural Dorobantu Jud Calarasi medic rezident in specialitatea expertiza medicala si recuperarea capacitatii de munca la Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de munca Bucuresti, medic cercetator stiintific in specialitatea medicina interna la Institutul National de Medicina Sportiva Bucuresti , medic rezident prin concurs la spitalele Cantacuzino, Carol Davila, Colentina si Fundeni din Bucuresti. In prezent sunt medic primar boli interne, gastroenterologie si hepatologie , specializare in endoscopie digestiva superioara colonoscopie la Institutul clinic Fundeni si secretar General al Asociatiei Romane pentru Studiul Ficatului (asociatia profesionala a medicilor hepatologi din Romania). In peste 30 de ani de practica medicala am efectuat cca 100. 00 de consultatii medicale , 40.000 endoscopii digestive superioare , 10.000 de colonoscopii si peste 1000 de biopsii hepatice

Un comentariu

  1. B.ziua dumnu doctor am o intrebare(cu scuzele mele daca deranjez) ptr.dv eu in persoana vin la clinica endocenter si in urma consultatei facute de dv.i-mi veti spune de ce boala sufera FICATUL meu?daca da atunci EU VIN sigur la dv…puteti sa-mi confirmati? e-mail meu budaky1959@yahoo.com va multumesc aticipat.

Lasă un răspuns

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.