Hepatita cu virus B se poate complica cu cancer hepatic

Faptul ca hepatita cu virus B se poate complica cu cancer hepatic este cunsocut

De ce apare cancerul hepatic?

In aparitia cancerului hepatic sunt implicati mai multi factori de risc, unii cunoscuti, altii ipotetici.

In foarte multe situatii cancerul de ficat apare la bolnavii care au ciroza hepatica, indiferent de cauza acesteia (virusurile hepatitei B sau C, diabet, alcool, steatoza hepatica, substante toxice, etc).

Hepatita cu virus B se poate complica cu cancer hepatic, atacul virusului  asupra celulelor ficatului duce la distrugerea tesutului hepatic,  iar organismul reactioneaza prin regenerarea tesutului hepatic astfel distrus .

Dar, ca in orice situatie in care se lucreaza repede si mult, in procesul de regenerare hepatica apar si erori, celule anormale cu erori genetice (celule mutante), care prin inmultire exagerata si necontrolabila  de mecanismele normale ale organismului, pot genera tumori canceroase  – vezi schema. 

Hepatita cu virus B se poate complica cu cancer hepatic

Dupa cum se vede din schema, exista unele gene care favorizeaza aparitia cancerului (proto-oncogene) si altele care inhiba aceasta tendinta (gene supresoare a tumorilor).  Virusul hepatitei B poate stimula prima categorie de gene si/sau inhiba pe cele din a doua categorie , crescand  riscul aparitiei cancerului hepatic.

Hepatita cu virus B se poate complica cu cancer hepatic?

Date stiintifice recente arata ca in cazul infectiei cu virus B exista riscuri chiar in forma de „hepatita oculta cu virus B

Hepaita oculta cu virus B este definita prin urmatoarele criterii:

  • prezenta ADN VHB (acestea este materialul genetic al virusului, care face posibila transmiterea lui) in sange in cantitate minima <200ui/l sau
  • prezenta ADN viral B in ficat (detectabil la punctia biopsie hepatica sub forma de cccADN); acest ADN viral se poate integra in ADN-ul celule ficatului, iar modificarea acestei structuri poate duce la aparitia de celule hepatice anormale, unele atat de anormale incat nu mai raspund la comenzile organismului si se inmultesc fara control,
  • absenta AgHBs
  • transaminaze normale

Din schema alturata reiese ca poti avea virus B in ficat, chiar daca ai viremia nedetectabila si ai anticorpi antiHBs si antiHBc. Disparitia infectiei cu virus B dovedita prin analize de sange, nu inseamna si disparitia virusului din ficat, adica lipsa oricarui risc pentru o boala de ficat, tocmai de aceea este bine ca bolnavul cu hepatita cronica cu virus B sau C sa fie urmarit de un medic de boli de ficat, nu de boli infectioase.  Deci orice persoana care a avut o infectie cu virusul hepatitei B, chiar considerat vindecata infectia cu sau fara tratament, trebuie urmarita hepatologic sau gastroenterologic periodic, datorita persistentei posibile a virusului in ficat cu riscurile reaparitiei HEPATITEI CRONICE SAU A CANCERULUI DE FICAT.

Aveti aici sursa informatiei de mai sus

Ce analize sunt necesare cand ai infectie cu virusul hepatitei B?

In mod normal, peste tot in lume , cand ai o problema de sanatate mergi la inceput la medic sa iti recomande explorari, daca sunt necesare. In Romania, bolnavul se exploreaza singur in majoritatea situatiilor, inainte de a merge la medic, iar in cazul infectiei cu virus B cele mai folosite explorari sunt

  • Hemograma
  • Fibrinogen
  • Protrombina
  • Colesterol
  • AgHBs
  • AcVHD
  • AcVHC
  • AgHBe
  • AcHBe
  • Ecografie abdominala

In functie de rezultatele acestor teste preliminare, poate fi necesara efectuarea unei viremii pentru virusul B sau eventual D, si o explorare a starii ficatului prin Fibroscan, Fibromax sau biopsie hepatica, eventual endoscooie digestiva superioara.

Ce trebuie sa faci cand ai infectie cu virusul hepatitei B?

Daca aveti probleme de genul celor descrise in articolul pe care tocmai l-ati citit nu trebuie sa fiti nici disperat, dar nici sa amanati la nesfarsit lamurirea problemei, cel mai intelept este sa cautati un specialist competent pentru o evaluare corecta a situatiei, amanarea avand deseori consecinte neplacute, uneori ireversibile. Desi, asa cum am mentionat in articol, exista riscuri serioase pentru cei care au virusul hepatitei B, majoritata acestora nu fac ciroza sau cancer de ficat si nu mor din cauza virusului. Totusi, o evaluare  la un medic gastroenterolog bun este utila, pentru a stabili din vreme starea ficatului dvs.  Nu mergi la mecanic cand a crapat motorul masinii, ci cand ai vazut prima picatura de ulei scursa sub motor. Este normal sa avem aceeasi grija si de organismul nostru, mai ales ca …. nu avem piese de schimb. Orice persoana bolnava  are probleme medicale … personale, care nu se evalueaza si trateaza .. la gramada dupa scheme de pe net, la fel pentru toti, ci conform caracteristicilor organismului sau si a bolii sale. Daca ati incercat sa va reparati un obiect casnic singuri, probabil ati ajuns uneori in situatia in care ati apelat la un specialist, dupa ce ati peirdut timpul cu reparatia care nu a reusit. Va spun din experienta mea medicala de aproape 35 de ani ca pentru orice problema medicala exista un specialist potrivit care sa va ajute.

Inapoi la prima pagina cv dr Ditoiu

Daca nu aveti unde sa mergeti si sunteti din zona Bucuresti, va puteti programa pentru consult aici, in limita locurilor disponibile.

One Reply to “Hepatita cu virus B se poate complica cu cancer hepatic”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *