Dr Alecse Valerian Ditoiu, Spitalul Fundeni
Orice manevra medicala poate fi urmata de complicatii, lucru posibil si in cazul endoscopei digestive. Din aceasta cauza, endoscopia digestiva se face doar atunci cand este indicata.
Complicatiile endoscopiei digestive
Pentru a nu speria pacientii, majoritatea site-urilor medicale aferente cabinetelor de endoscopie digestiva nu le mentioneaza, desi aceste complicatii sunt posibile. Eu cred ca este cinstit ca aceste complicatii sa fie cunoscute de pacient inaintea endoscopiei digestive, desi sunt rare si de obicei fara nici o urmare in timp (dr Ditoiu).
Complicatiile endoscopiei digestive pot sa apara in 1 la suta – 1 la 10.000 de endoscopii si in majoritatea cazurilor sunt minore, iar daca indicatia este bine pusa, beneficiile endoscopiei digestive sunt evident mult mai importante decat riscurile. Majoritatea complcatiilor endoscopiei digestive scad ca frecventa odata cu cresterea experientei endoscopistului. Eu in 20 de ani de endoscopie digestiva nu am avut nici o complicatie majora. De obicei riscul de complicatii este prezent atunci cand se fac si manevre invazive endoscopice, si se apropie de zero in cazul endoscopiei digestive simple, exploratorii
Ce complicatii poti sa ai dupa o endoscopie digestiva?
Cele mai frecvente complicatii intalnite in endoscopia digestiva sunt :
- Durerea abdominala
- Balonarea
- Sangerarea in cazul prelevarii de biopsii
- Varsaturi cu riscul aspiratiei secretiilor in caile respiratorii
- Infectii
- Perforarea organului examinat
- Cresterea trecatoare a tensiunii arteriale
- Tulburari de ritm cardiac
- Complicatiile anesteziei
Simptomele complicatiilor dupa endoscopie digestiva
Pentru a depista aparitia unei complicatii dupa endoscopia digestiva trebuie sa luati seama daca apar urmatoarele simptome:
- Febra
- Durere toracica
- Dificultati de respiratie
- Scaune negre
- Varsaturi persistente
- Durere abdominala persistenta
- Balonare persistenta
In aceste situatii sfatuiti-va cu medicul care a efectuat endoscopia.
Un comentariu la „Endoscopia digestiva superioara – complicatii”