Rectocolita ulcero-hemoragica (RCUH)

| 19 Comentarii

Dr Alecse Valerian Ditoiu, Spitalul Fundeni

Ce este rectocolita ulcerohemoragica?

Este o boala caracterizata prin inflamatia cronica (de lunga durata) a intestinului gros (colon).

Boala nu este foarte frecventa in Romania, eu vad cam 5 – 10 cazuri anual (comparativ cu peste 150 de cazuri de cancer de colon)

Rectocolita ulcerohemoragica – cauze:

Boala nu este contagioasa. Motivele pentru care o persoana face rectocolita ulcerohemoragica nu sunt cunoscute, dar se pare ca mecanismele principale tin de o dereglare a sistemului imun, care ataca unele componente ale mucoasei colonului.

Rectocolita ulcerohemoragica, simptome

Boala poate sa apara la intregul colon sau numai la o portiune din acesta, simptomele fiind cu atat mai serioase cu cat portiunea de colon bolnava este mai mare.

Diareea, este cel mai frecvent simptom al bolii; gravitatea sa tine de lungimea segmentului de colon bolnav si de gravitatea bolii; uneori scaunele moi sunt amestecate cu sange.

In functie de segmentul de colon bolnav, exista mai multe tipuri de rectocolita ulcerohemoragica:.

  1. Proctita ulcerativa – imbolnavirea este la nivelul rectului, sangerarile sunt frecvente, exista dureri rectale si senzatia de scaun urgent
  2. Proctosigmoidita – imbolnavirea este la nivelul rectului si colonului sigmoid, simptomele fiind asemanatoare cu cele din proctita
  3. Colita stanga – imbolnavirea este la nivelului colonului sigmoid si descendent (localizat pe stanga abdomenului); diareea cu sangte poate fi insotita de dureri abdominale sub forma de crampe, scadere in greutate, si eventual febra.
  4. Pancolita – intreg colonul este imbolnavit; diareea este insotita de crampe abdominale, scadere in greutate, febra, transpiratii
  5. Colita fulminanta este o forma rara de boala, in care toto colonu leste bolnav, durerile sunt foarte puternice, diareea atat de puternica incat poate duce la deshidratare si soc; evolutia acestei forme de rectocolita poate fi catre perforatie sau ruptura de colon.

Rectocolita ulcerohemoragica, diagnostic

Diagnosticul de rectocolita ulcerohemoragica poate fi sugerat de simptome (diaree indelungata, scaune cu sange, dureri abdominale) dar sunt necesare si unele explorari pentru un diagnostic sigur:

  • Analize din fecale – nu ajuta la diagnosticul acestei boli, dar ajuta la excluderea altor cauze de diaree (parazitoze, boli bacterienere, sindroame de malabsorbtie). Se poate determina calprotectina fecala, care este crescuta in inflamatiile colonului.
  • Analizele de sange – pot sa arate VSH crescuta, cresterea numarului de leucocite , anemie, CRP crescut, calprotectina fecala crescuta.
  • Rectoscopia, sigmoidoscopia si colonoscopia, permit diagnosticul cert de rectocolita si prelevarea de biopsii; poate fi contraindicata in puseul sever de rectocolita
  • Irigografia cu bariu – este utila pentru diagnostic
  • Alte explorari :
    • Explorarea cu capsula endoscopica
    • Examenul CT sau entero RMN

Cum se poate sti daca o rectocolita este evolutiva sau stationara?

Sigur ca colonoscopia este utila pentru stabilirea starii colonului, dar pentru aprecierea evolutiei rectocolitei mai pot fi folositi si alti parametri

Scorul Mayo foloseste urmatoarele criterii pentru aprecierea activităţii rectocolitei ulcerohemoragice

Numărul de scaune/24 de ore (perioada anterioară declanşării bolii foloseşte drept comparator) 0 : numărul obişnuit de scaune
1 : 1-2 scaune mai mult ca de obicei
2 : 3-4 scaune mai mult ca de obicei
3 : 5 sau mai multe scaune ca de obicei
Prezenţa sângelui în scaune 0 : fără sânge
1 : urme de sânge la unele scaune
2 : sânge evident la majoritatea scaunelor
3 : scaune care conţin numai sânge
Aspectul endoscopic 0 : mucoasă normală
1: eritem, granularitate, diminuarea desenului vascular, friabilitate
2: la fel ca anterior, în plus având eroziuni şi dispariţia desenului vascular
3: la fel ca mai sus, în plus având ulceraţii şi sângerări spontane
Aprecierea medicului curant 0 : boală în remisiune (pacient asimptomatic)
1 : boală uşoară, simptome discrete; se corelează cu subscoruri 0/1 la celelalte criterii
2: boală moderată, simptomatologie mai pronunţată, subscoruri de ½
3: boală severă; pacientul necesită internare; majoritatea subscorurilor sunt 3

 

O alta clasificare este  clasificarea Truelove şi Witt care defineste activitatea bolii astfel:

Rectocolita in remisiune Scaune formate, fără produse patologice (în afara tratamentului cortizonic)
Rectocolita uşoară 1-3 scaune/zi, prezenţa sângelui intermitent în scaun

Fără febră, tahicardie, anemie; VSH<30 mm/h

Rectocolita moderată Criterii intermediare între forma uşoară şi severă
Rectocolita severă >6 scaune/zi, prezenţa sângelui la majoritatea emisiilor de fecale, temperatura >37.5°C, AV>90/min, scăderea hemoglobinei cu >75% faţă de normal, VSH>30 mm/h
RCUH fulminantă >10 scaune/zi, prezenţa sângelui la toate emisiile de fecale, temperatura >37.5°C, AV>90/min, scăderea hemoglobinei cu >75% faţă de normal, VSH>30 mm/h, pacienţi care au necesitat transfuzii de sânge

 

Cu ce se poate confunda rectocolita ulcero-hemoragica?

Dignosticul diferential al rectocolitei ulcerohemoragice se face cu alte afectiuni digestive cu simptomatologie asemanatoare :

  • colonul iritabil
  • dizenteria (coproculturi pozitive)
  • amoebiaza
  • colita cu clostridium difficile
  • colita ischemica
  • colita pseudomembranoasa
  • angiodisplazia
  • cancerul de colon
  • rectocolita ulcero-hemoragica (care este  strict localizata la colonul terminal si rect, cu afectarea continua a mucoasei afectate si ulceratii intinse dar superficiale – la colonoscopie)

Care sunt complicatiile rectocolitei ulcerohemoragice?

Pacientii cu forme de boala limitate la segmente scurte de colon au evolutie mai buna, si de obicei nu fac nici un fel de complicatii, daca fac tratament si tin regim alimentar.

Pacientii cu forme mai extinse de boala, pot face unele complicatii, ca:

  • Megacolon toxic
  • Cancer de colon
  • Colangita sclerozanta primitiva
  • Artrita
  • Sacroileita
  • Uveita sau episclerita
  • Abcese si fistule
  • Stenoze de colon
  • Hemoragii
  • Perforatia colonului
  • Amiloidoza
  • Manifestari articulare reumatismale, manifestari cutanate – eritem nodos

Rectocolita ulcerohemoragica – regim alimentar

Regimul alimentar nu este standard, fiecare pacient putandu-si stabili prin testare alimentele suportate si pe cele contraindicate. Pe de alta parte regimul in perioada de remisiune (fara simptome) este mai apropiat de normal, pe cand cel in perioada cu diaree frecventa este strict.

Datorita unor restrictii impuse de toleranta digestiva deseori proasta, regimul trebuie sa indeplineasca unele conditii:

  • sa fie echilibrat (sa contina suficiente proteine, glucide, lipide, vitamine si fier)
  • sa fie suficient de lichid (in cazuri cu diaree, se pierde multa apa prin scaun)
  • sa evita suprasolicitarea intestinului si iritarea sa suplimentara

In principiu in perioada de remisiune sunt tolerate urmatoarele alimente:

  • Mere fara coaja coapte, banane
  • Lapte, iaurt, branza cu continut redus de grasime- daca le tolerati (nu sunt tolerate in perioada de diaree)
  • Orez decorticat in diferite preparate (budinca, pilaf, parisoare)
  • Legume fierte (sote) fara prajeala
  • Carne slaba (pui, vita) fiarta sau fripta la gratar
  • Peste slab fiert
  • Paine alba de o zi eventual coapta
  • Ulei de masline sau soia, unt, margarina, frisca nu foarte dulce
  • Trebuie sa beti apa plata min 1,5l/zi (iar daca scaunele sunt frecvente, cantitatea de apa trebuie crescuta) sau ceai slab indulcit de menta, sunatoare sau musete
  • Oua ochiuri in apa sau maioneza
  • Paste fainoase (taietei, fidea, macaroane)
  • Oua ochiuri moi sau maioneza
  • Supa de perisoare sau carne, supa cu galusti de gris
  • Piureuri de dovlecei sau morcovi, piureul de cortofi sau cartofi copti (daca sunt tolerati)
  • Prajituri de casa nu foarte dulci – piscoturi, turta dulce, budinci

Sunt prost tolerate si deci contraindicate – putand agrava boala- urmatoarele alimente:

  • Alcool
  • Cafea
  • Painea integrala, mamaliga
  • Dulciuri concentrate
  • Alimentele care dau multe reziduuri (fasole, varza, mazare uscata, legume nefierte)
  • Alimentele grase (inclusiv laptele gras, smantana)
  • Bauturile gazsoase
  • Piper, sos de tomate, ceapa cruda, usturoiul
  • Nuci, alune, popcorn
  • Muraturi
  • Afumaturi
  • Branzeturi fermentate
  • Maslinele
  • Fructe uscate (deshidratate)
  • Otetul
  • Alimentele cu conservanti- mezeluri, sunca, afumaturi, pastrama, carnati
  • Ciocolata
  • Indulcitorii artificiali
  • Fumatul

Rectocolita ulcerohemoragica tratament

Scopul tratamentului rectocolitei ulcerohemoragice

Sigur ca scopul tratamentului oricarei boli este vindecare, dar exista unele etape intermediare pana la vindecare.

In rectocolita se urmaresc urmatoarele:

  • Obtinerea remisiunii simptomelor si deci a bolii
  • Mentinerea remisiunii bolii si simptomelor
  • Reducerea riscului aparitiei complicatiilor bolii,in special a cancerului
  • Reducerea riscului aparitiei efectelor secundare
  • Imbunatatirea calitatii vietii pacientului.

Mijloace de tratament in rectocolita ulcerohemoragica

Mijloacele de tratament in rectocolita ulcerohemoragica sunt urmatoarele:

  • Tratamentul medicamentos
    • Antiinflamatoarele -, constituie prima linie de tratament,  scad inflamatia de la nivelul mucoasei colonului
      • produse cu acid 5 aminosalicilic- sulfasalazina, olsalazina, mesalazina, balsalazina, lialda, apriso in tablete, clisme sau supozitoare.
      • corticosteroizi administrati local sau sistemic
    • Imunomodulatoarele se administreaza daca pacientul nu raspunde la medicatia anterioara, reduc activitatea imuna la nivelul mucoasei intestinale – 6-mercaptopurina, azatioprina, metotrexatul, ciclosporina, infliximab, adalimumab, vasilizumab, natalizumab,
  • Tratament chirurgical, presupune scoaterea rectului sau a intregului colon, fiind indicat in urmatoarele siutatii:
    • Colita fulminanta ce nu raspunde la tratament medical
    • Megacolunul toxic ce nu se rezolva cu tratament medical
    • Pancolita sau colita a segmentului stang cu evolutie indelungata, cu risc de cancer
    • Colita severa cu evolutie de mai multi ani in ciuda tratamentului medicamentos corect.

Forum rectocolita ulcerohemoragica.

Pentru proctita hemoragica ma tratez cu salofalk 500 mg 2cpx2/zi si din ian.2011 in plus 1 supozitor salofalk 500 mg./zi. As dori sa-mi spuneti daca este normal cu acest tratament sa am in continuare scaune cu singe chiar si rectoragii?

In orice boala , pana isi fac medicamentele efectul este normal sa persiste simptomele.

Poate fi vindecata aceasta proctita hemoragica?

Da

Exista si alte tratamente?

Da.

Am rectocolita ulcero hemoragica si am urmat tratament cu salofalk 500. M-am simtit bine pana in urma cu aproximativ o luna de cand am inceput sa am senzatia de a merge la baie insa in loc de scaun sa am flatulente cu mucus si sange. Intrebarea mea pentru dumneavoastra este: am nevoie de inca un consult de specialitate, eu urmand tratament in momentul acesta sau este normal sa am aceste probleme? 

Rectocolita ulcerohemoragica, ca multe alte boli (ulcer, gastrita, colon iritabila, angina, hipertensiune, hemoroizi, etc), poate sa aiba perioade de ameliorare si de activitate, in functie de multi factori  – tratament, alimentatie, stres, alte boli asociate, medicamente declansatoare a crizei, etc). Cand reapare un nou puseu, este normal sa fie nevoie de o noua reevaluare medicala.

Autor: Dr Ditoiu Alecse Valerian

Absolvent al Facultatii de Medicina Generala a Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr T Popa” Iasi cu "magna cum laude", sef de promotie (media generala 10) . De-a lungul anilor am fost medic stagiar la spitalele Cantacuzino, Colentina, medic medicina generala la dispensarul rural Dorobantu Jud Calarasi medic rezident in specialitatea expertiza medicala si recuperarea capacitatii de munca la Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de munca Bucuresti, medic cercetator stiintific in specialitatea medicina interna la Institutul National de Medicina Sportiva Bucuresti , medic rezident prin concurs la spitalele Cantacuzino, Carol Davila, Colentina si Fundeni din Bucuresti. In prezent sunt medic primar boli interne, gastroenterologie si hepatologie , specializare in endoscopie digestiva superioara colonoscopie la Institutul clinic Fundeni si secretar General al Asociatiei Romane pentru Studiul Ficatului (asociatia profesionala a medicilor hepatologi din Romania). In peste 30 de ani de practica medicala am efectuat cca 100. 00 de consultatii medicale , 40.000 endoscopii digestive superioare , 10.000 de colonoscopii si peste 1000 de biopsii hepatice

19 Comentarii

  1. Domnule dr va rog foarte mult :
    sunt diagnosticat din 2011 cu rcuh iar pana acum am avut 2 remisii ! Am luat o luna de zile suspensii rectale Salofalk 4 gr ! Sunt bine har Domnului !
    Este adevarat ca la 8 -10 ani se face cancer in rcuh ?
    Daca da in ce conditii ? procente !
    Se poate evita? Este o regula?
    Am citit azi si sunt terminat !
    in cazul rezectiei colonului , acesta este definitiv sau doar temporar ?
    se poate ca in rcuh sa se ajunga la batranete fara rezectie totala definitiva?
    rcuh’ul se poate intinde si la ficat prin marirea fosfatazei alcaline ?

    va rog respectuos sa imi raspundeti la toate intrebarile chiar daca va ia oarece timp !
    Ma inclin cu respect !
    Sanatate multa !

  2. buna ziua ,tatal meu a fost diagnosticat cu rcuh in urma cu 1 luna .Anterior a efectuat o operatie de hemicolectomie la spitalul Coltea pentru o presupusa tumora de colon ,mentoinez .ca aceasta tumora a fost manifestarea rcuh rezutat dovedit de ex anatomopatologic,(lamele au fost inerpretate in 2 centre Coltea si Victot Babes(.Actualmente este in tratament cu infliximab ,prima doza ,urmatoarea se va face peste 3 zile iar starea lui este destul de grava ,numarul scaunelor este ff mare peste 20 in 24 de ore ,scunul este apos si cu mult mucus si sange .mai are vreo sansa sa scape de colectomie totala?

  3. Sotul meu a fost diagnosticat de curand cu rcuh forma severa iarpe rezultatul de la biopsie a fost pus diag de colita difuz activa . a fost initiat tratamentul cu pentasa 4 g pe zi si corticoterapie si a raspuns foarte bine astfel ca la ora actualacare doar un scaun pe zi maxim 2. Ni s-a propus sa intre intr-un studiu de trat cu agent biologic si nu stiu ce sa facem tinand cont de faptul ca a fost la primul puseu si a raspuns la primul tratament. Mentionez ca are 47 de ani. Va multumesc.

    • Schimbarea tratamentului in orice boala trebuie sa aiba o justificare – lipsa de raspuns la tratamentul anterior, efetele secundare, complicatiile, pretul, lipsa medicamentelor, etc
      Si in cazul dvs schimbarea tratamentului trebuie sa aiba o justificare, trebuie sa evaluati cu medicul dvs aceasta problema – avantaje/desavantaje

  4. Rcuh reprezinta o contraindicatie in meseria de sofer profesionist?

  5. Buna ziua,
    Fratele meu se confrunta cu rectocolita ulcero-hemoragica de 13 ani, timp in care a luat tratament cu salofalk. In acest an a constatat ca boala nu mai raspunde la tratament decat daca ia doza maxima de salofalk. De cateva saptamani sangereaza in pofida administrarii de salofalk si ieri i s-a prescris sa ia medrol. Ce ne sfatuiti sa facem, sa ia acest medicament sau exista alta varianta mai putin invaziva? La o consultatie ne puteti primi?

  6. Buna ziua,am rectocolita din anul 1997,reusec sa o tin oarecum sub control dar cu un regim alimentar foarte strict,problema este ca in ultima perioada nu mai pot sta fara medrol,iau cate 32 mg si scad la 16 mg,daca nu iau o saptamana deja incep sangerarile si diarea,intrebarea este, as putea sa iau si altceva mai cu mai putine riscuri decart medrolul? mai iau si 3 tablete de salazopirina pe zi, va multumesc

    • Buna ziua,
      Si fratele meu sufera de aceeasi boala de 13 ani iar acum trebuie sa inceapa sa ia Medrol. Ne puteti da un feedback referitor la administrarea Medrolului si daca intre timp vi s-a ameliorat boala cum ati reusit? Va multumesc anticipat.

  7. Pingback: Medicina online: boli interne, gastroenterologie, gastroscopie, colonoscopie, hemoroizi … » Blog Archive » Transplantul de materii fecale: clisma cu fecale si refacerea florei bacteriene

  8. Pingback: Medicina online: boli interne, gastroenterologie, gastroscopie, colonoscopie, hemoroizi … » Blog Archive » Durerea de abdomen (durerea de burta) – scurt dictionar explicativ

  9. Buna ziua dl DOCTOR,
    FIUL MEU DE 23 ANI A FOST DIAGNOSTICAT ACUM 1,5 ANI CU RCUH , DE ATUNCI URMEAZA TRATAMENT CU SALOFALK TABLETE SI SUPOZITOARE.A AVUT O 2 PERIOADE DE RERMISE CAM DE CITE 3 ,5 LUNI FIECARE, TIMP IN CARE A MAI INTERUPT TRATAMENTUL.DUPA A DOUA REMISIE A URMAT OPERIOADA CAM LUNGA IN CARE BOALA A APARUT CU EPISOADE SCAUN CU SINGE, IAR APOI SCAUN MOALE.INTREBAREA MEA ESTE DE CE A DOUA PERIOADA DE REFACERE A FOS ASA LUNGA, (CAM 2 LUNI) SI DACA EXISTA POSIBILITATEA CA EA SA MAI REAPARA/ LA CE INTERVAL REAPAR SIMPTOMELE?.EXISTA UN TRATAMNET DE VIDECARE DEFINITIVA AL BOLII?IMI PUN DE ASEMENEA INTREBAREA DE CE NU SE POATE VINDECA MAI REPEDE FIIND VORBA DE UN ORGANISM TINAR CARE AR PUTEA INVINGE MAI USOR ACEASTA BOALA?VA MULTUMESC PENTRU TIMPUL ACORDAT!

  10. Ce fructe si legume pot folosi in alimentatie? Cum ?(AM rcuh)MA TRATEZ CU SALOFALK , DAR TOT AM SANGERARI

  11. buna ziua,
    sotul meu a fost diagnosticat cu rectocolita ulcerohemoragica si am vrea sa ajungem la dumneavoastra pt o consultatie.
    multumesc

  12. Pingback: Hepatologia si gastroenterologia online: boli de ficat, fiere, boli gastroenterologice explicate » Blog Archive » Durerea abdominala, cauze

  13. Pingback: Medicina online: boli interne, gastroenterologie, gastroscopie, colonoscopie, hemoroizi … » Blog Archive » Dureri de burta: epigastrul

  14. Buna Ziua.In iunie 2010 am fost diagnosticata cu proctita ulcerativa si ma tratez cu salofalk 500 mg 2cpx2/zi si din ian.2011 in plus 1 supozitor salofalk 500 mg./zi.
    As dori sa-mi spuneti daca este normal cu acest tratament sa am in continuare scaune cu singe chiar si rectoragii?
    Poate fi vindecata aceasta boala, exista alt tratament?
    Va multumesc.

  15. as dori un regim cu alimente permise si interzise in rcuh
    cu multumiri,cristi ene

  16. Pingback: Medicina online: boli interne, gastroenterologie, gastroscopie, colonoscopie, hemoroizi … » Blog Archive » Ulceratia (rana) pe colon (rect): este cancer sau altceva?

Lasă un răspuns

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.