Dr Ditoiu AV, medic gastroenterolog - hepatolog Bucuresti. Cabinet privat de gastroenterologie în Clinica Sante str Magura Vulturului 87. Tel 0758 751 841
Cancerul de stomac (gastric)

Cancerul de stomac (gastric)

Dr Alecse Valerian Ditoiu, gastroenterolog Bucuresti

Despre cancerul stomacului: simptomele cancerului de stomac pot lipsi in stadiile de inceput, neglijarea diagnosticului face tratamentul imposibil, diagnosticul se pune prin endoscopie digestiva superioara cu biopsie iar tratamentul este chirurgical, cu citostatice si radioterapie

Gastric cancer, stomach cancer, engl

Cancerul gastric este o boala destul de frecventa. In lume mor peste 800.000 anual de aceasta boala, iar eu vad anual (la endoscopie sau la bolnavii din clinica si cabinet) in jur de 100 de cazuri anual.

Cine poate face cancer gastric?

Desi teoretic oricine poate sa faca cancer gastric, aceasta boala o intalnim mai frecvent la urmatoarele persoane:

  • Barbati
  • Varsta in jur de 50 -60 de ani
  • Fumatori, consumatori de alcool
  • Cu rude cu cancer gastric
  • Ce care consuma carne sarata si peste sarat sau alimente conservate altfel decat prin congelare sau muraturi
  • Consumatorii de produse tip barbecue
  • Lucratorii in domeniul industriei nichelului, azbestului, cauciucului
  • Cei operati de stomac de peste 10 ani
  • Cei cu anemie pernicioasa sau gastrita atrofica
  • Persoane care au Helicobacter Pylori
  • Persoane cu polipi gastrici sau intestinali
  • Persoanele obeze
  • Lucratori in mediu cu radiatii

O alimentatie bogata in legume si fructe proaspete si fibre, fara conservanti, muraturi si alimente preparate prin sarare si afumare, scade riscul de aparitie a cancerului gastric.

Cancerul gastric – simptome

Desi vad si pacienti cu cancer gastric care nu au nici un simptom, iar diagnosticul il pun cu ocazia unei endoscopii facute pentru alte motive (de exemplu am vazut cancer gastric la bolnavi cu ciroza care faceau endoscopia pentru a se evalua varicele esofagiene), majoritatea pacientilor cu cancer gastric au simptome. In functie de stadiul bolii, simptomele pot fi mai evidente sau mai usoare astfel;

  • In stadiul de inceput al bolii, pacientii au astenie, lipsa poftei de mancare (in special scarba pentru carne), uneopri simptome depresive; in acest stadiu este posibil ca nimeni sa nu se gandeasca la cancer gastric, mai ales daca persoana respectiva nu are unu factor de risc (mentionati mai sus)
  • In stadii ceva mai avansate, pot sa apara dureri in capul pieptului, greata, scadere in greutate, balonare, borborigme
  • In stadii si mai avansate, pacientii au si alte simptome
    • se satura rapid, imediat dupa ce incep sa manance,
    • au varsaturi alimentare sau cu sange nedigerat sau digerat (in zat de cafea),
    • uneori pacietii au dificultate in inghitire (atunci cand tumora este asituata la gura de intrare in stomac),
    • poate sa apara diaree cu fecale negre si lucioase (ca pacura) sau constipatie,
    • uneori se poate constata umflarea unor ganglioni (adenopatie); in aceasta faza diagnosticul este relativ usor de pus, dar din pacate, tratamentul are eficienta destul de redusa.

Se intampla uneori ca o persoana sa fie diagnosticatc cu anemie, fara a se sti cauza, iar acxeasta sa fie de fapt datorata pierderii de sange datorita unui cancer de stomac, eliminarea sangelui din tubul digestiv defiind totdeauna evidenta

Cancerul gastric – diagnostic

  • Daca ne gandim ca un pacient are cancer gastric, prima explorare pe care o facem este endoscopia digestiva superioara, urmata de biopsia tumorii si examinare ulterioara la microscop. Nu totdeauna la endoscopie se vede o tumora care seamana a cancer, uneori se vede un ulcer, care la biopsie se dovedeste a fi de fapt un cancer ulcerat – vezi poza cancer gastric.
  • Alte explorari pe care le cerem sunt:
    • Ecografia abdominala pentru a urmari daca nu sunt metastaze in ficat, ganglionii abdominali sau in cavitatea abdominala
    • Radiografia pulmonara cu acelasi scop.
    • Eventual examenul CT cu acelasi scop; acest examen este obligatoriu inaintea operatiei, pentru a ajuta chirurgul sa faca operatia care trebuie
    • Daca exista adenopatii (ganglioni mariti) se poate scoate unul pentru a-l examina la microscop
    • Exista si analize de sange care trebuiesc facute, in principiu hemograma (acesti pacienti au in general anemie), determinarea fierului sanguin (care scade datorita pierderilor de sange din tumora)
    • Uneori recomanda scintigrama osoasa, daca consideram ca pacientul ar putea avea metastaze osoase, sau CT cerebral, pentru eventualele metastaze cerebrale.
    • In unele centre medicale mai putin dotate, se poate face examen radiologic cu bariu al tubului digestiv superior
    • Ecoendoscopia, este o explorare prin care se face o ecografie a stomacului prin interior, cu un endoscop/ecograf, depistand intinderea tumorii in grosimea peretelui stomacului.
    • Antigenul carcinoembrionar, este un marker tumoral care poate fi crescut in 40-50% din cazurile de cancer gastric, concentratia lui scazand dupa operatia reusita si crescand din nou daca apare recidva postoperatorie; exista si cazuri de cancer gastric cu markeri tumorali normali
    • Antigenul CA-19-9 care este crescut la cca 20% dintre pacientii cu cancer de stomac; se mai pot folosi si alte markeri tumorali – β-hCG (beta-human chorionic gonadotropin) sau CA-125.
    • Sunt centre unde se efectueaza PET scan (tomografie cu emisie de pozitroni) dupa injectarea de glucoza radioactiva (care se fixeaza in zona tesutului canceros)

Analizele mentionate nu se fac toate, deodata, ci in functie de pacient.

Sunt pacienti la care incepi explorarile cu o hemograma deoarece ti se pare anemic, apoi continui cu un test de hemoragii oculte in materiile fecale pentru a vedea daca pe aici se pierde sange, si urmeaza endoscopia digestiva.

Alti pacienti, care vin cu simptome abdominale, incep explorarile direct cu endoscopia digestiva superioara si eventual biopsie.

Cancerul gastric diagnostic diferential

Daca ar fi sa judecam numai dupa simptome, sunt extrem de multe boli care dau simptome similare cu cele ale cancerului gastric, cele mai frecvente fiind

  • ulcerul gastric si duodenal
  • esofagita
  • gastrita
  • hernia hiatala
  • acalazia
  • cancerul esofagian.

Daca judecam cauza unei leziuni gasite la endoscopie, trebuie facuta diferentierea cancerului gastric

  • ulcerul gastric
  • limfomul gastric
  • gastrita cronica
  • tumorile gastrice benigne.

Stadializarea cancerului de stomac

Exista mai multe stadii ale cancerului gastric  (in general clasificarea fiind in 4 stadii), in stadiile initiale tumora fiind foarte limitata, iar in cele avansate find extinsa in afara stomacului sau prezentand metastaze in ganglioni sau in alte organe – vezi schema.

Stadializarea cancerului gastric este importanta pentru a putea stabili tratamentul corect.

Cat se traieste cu cancer gastric ?

Supravietuirea globala a pacientilor cu cancer gastric este de cca 20% dupa 5 ani de la diagnostic.

In formele localizate, si fara metastaze, supravietuirea la 5 ani este de >75% , iar 66% dintre bolnavi sunt considerati vindecati.

Supravietuirea unui bolnav cu cancer de stomac la 5 ani de la diagnostic, difera in functie de stadiul bolii (in stadiul II de boala fiind deja prezente metastazele in ganglioni) astfel:

  • Stadiul 0 – supravietuire > 90%
  • Stadiul Ia – supravietuire 60-80% (1% dintre pacienti sunt diagnosticati in acest stadiu)
  • Stadiul Ib – supravietuire 50-60%
  • Stadiul II – supravietuire 30-40%
  • Stadiul IIIa -supravietuire 20%
  • Stadiul IIIb – supravietuire 10%
  • Stadiul IV – supravietuire < 5%

Cancerul gastric, metastaze

Cancerul gastric da metastaze rapid, inca din stadiul II de boala, iar prezenta metastazelor scade sansa de vindecare si durata supravietuirii pacientului.

Metastazele pot fi:

  • In organele vecine stomacului (pancreas, colon, splina)
  • In cavitatea peritoneala cu aparitia lichidului de ascita
  • In ganglionii din abdomen, dar si altii, unii situati deasupra claviculei stangi
  • In organele mai indepartate – ficat, plaman suprarenale
  • In oase

 Cancerul gastric se vindeca? Vindecarea cancerului la stomac este posibila?

In stadiile initiale de boala, corect tratat, cancerul gastric se vindeca – am numeroase cazuri in urmarire la 10-15 ani de la operatie.

Cand se considera vindecat un bolnav cu cancer la stomac?

Se considera vindecata persoana care a avut cancer gastric si care nu are recidiva la peste 5 ani de la tratament, indiferent de tipul tratamentului.

Cand se poate vindeca un bolnav cu cancer gastric?

Vindecarea cancerului de stomac este posibila, sansa de vindecare fiind in functie de stadioul in care a fost descoperit bolnavul respectiv – stadiile sunt explicate mai sus.

Tratamentul cancerului gastric

Tratamentul cancerului gastric poate fi:

  • Chirurgical, este tratamentul cel mai folosit, odata cu tumora extragandu-se si ganglionii din regiunea stomacului. Multi chirurgi in lume prefera sa scoata tot stomacul (gastrectomie totala), pentru a preveni aparitia recidivei pe bontul gastric ramas, dar sunt si altii care scot numai o portiune din stomac (gastrectomie subtotala), pentru a pastra o parte din functiile stomacului; opertatia se paote face clasic sai laparoscopie
  • Tratamentul endoscopic cu laser care „arde” tumora
  • Tratamentul cu citostatice
  • Iradierea externa, interna sau chimio-iradierea
  • Regim alimentar

Pe scurt despre cancerul gastric

1.Cel mai frecvent fac cancer gastric barbatii, fumatori, consumatori de alcool, muraturi, alimente conservate prin sare, afumaturi

2.Cea mai buna metoda de diagnostic a cancerului gastric este endopscopia digestiva superioara cu biopsie

3.Cel mai bun tratament este cel chirurgical urmat de citostatice

4.In fazele incipiente sansele teoretice de supravietuire sunt de peste 90%, iar in cele avansate de sub 5%

Cancerul gastric – forum

O tumora gastrica de dimensiunea de 6,6mm , este operata prin o gastrectomie totala sau partiala.

Nu numai marimea tumorii indica o gastrectomie totala sau partiala, mai importanta decat marirea tumorii find stadiul bolii, si dtarea bolnavului cu bolile asociate

Daca se scoate tumora, nu se raspundesc celulele canceroase in sange? Multumesc

Tesutul canceros este hranit cu sange, deci celulele canceroase sunt in contact cu sangele tot timpul si chiar trec in sange , deci biopsia sau operatia nu modifica acest lucru.

Cum se poate sti cum va evolua un anumit caz cu cancer gastric?

Cititi mai sus, scrie

O persoana cu ciroza  care a refuzat endoscopia la stomac a si i s-ar fi spus in ultima instanta ca are cancer la stomac cu metastaze la ficat, cum sa-r trata?

Imi pare rau, dar nu pot pune diagnostice si prescrie tratamente pe baza descrierilor de pe net, datorita riscului imens de a gresi si trata eronat cazul respectiv, agravandu-i evolutia.

O carne crescuta in stomac cat un ou se poate trata?

Orice formatiune gastrica se poate trata. 

Chimioterapia este utila in cancerul de stomac?

Orice tratament medical a fost imaginat pentru ameliorarea bolii respective, nu doar … de forma, sau pentru efectele lor secundare…..Deci chimioterapia poate fi utila in cancerul de stomac

Fiecare bolnav de cancer spre sfarsit are acele dureri mari?

Durerile apar in cancer doar daca sunt prinsi nervii, deci sunt cancere fara durere.

Daca un bolnav cu cancer gastric operat  nu mai poate sta in picioare inseamna ca e in faza terminala?

Sunt multe situatii in care un om nu mai poate sta in picioare (dureri de membre inferioare, ameteli, anemie, tulburari de echilibru, boala de inima, etc ,etc), aceasta problema nu este specifica cancerului de stomac in stadiul terminal

Cat poate rezista in acest stadiu un bolnav cu cancer la stomac si la ce ne putem astepta in evolutia boli

In general evolutia unui bolnav cu cancer de stomac poate fi catre vindecare, stationara sau agravare, aceasta evolutie depinde de foarte multi  factori care nu pot fi evaluati pe net

Are rost operatia in cancerul gastric stadiul IV?

Operatia poate fi utila si in stadiul IV

Am facut o endoscopie, si nu prea stiu ce este cu rezultatul nu il inteleg,oare am cancer la sotmac? Daca vin la dvs cu rezultatele, imi puteti spune daca am cancer sau nu?Multumesc

Vaniti la consult sa vedem ce este, aveti datele de contact pe site

Ce trebuie sa faci atunci cand ai probleme cu stomacul?

Daca aveti probleme cu cu stomacul, nu trebuie sa fiti disperat, dar nici nu trebuie sa neglijati problema.Cel mai bine este sa mergeti la un medic gastroenterolog cu experienta in domeniu pentru o evaluare corecta a situatiei, am vazut situatii in care amanarea lamuririi unei situatii medicale a facut ca tratamentul sa nu mai aiba rezultatele corespunzatoare. Este mai intelept sa mergi la mecanic nu cand a crapat motorul, ci cand vezi ca a curs putin ulei.Acest lucru trebuie facut repede, am vazut cazuri in care amanarea lamuririi acestei situatii a facut ca problema sa se agraveze, iar tratamentul sa nu mai poata avea sanse de vindecare.

Care este cel mai bun tratament si regim pentru stomac

In privinta tratamentelor medicale sau regimului alimentar indicatiile  generale ca cele de pe site, sunt … generale, nu se aplica automat tuturor pacientilor cu aceea boala.

Daca diagnosticul este corect,  in fiecare boala exista mai multe scheme de tratament recomandate, mai multe scheme corecte.. Problema este ca fiecare bolnav are anumite caracteristici, anumite.. sensibilitati care fac ca o schema de tratament corecta sa i se potriveasca mai bine, iar alta mai putin bine. Medicul curant trebuie sa aleaga schema care i se potriveste cel mai bine bolnavului pe care il are in fata sa.

Pentru a recomanda aceasta schema terapeutica potrivita unui anumit bolnav, medicul este ajutat de lucrurile pe care le-a invatat in cei 6 ani de facultate, in anii de rezidentiat, de datele teoretice din studiile clinice, dar si mai mult il ajuta experienta medicala (ca de altfel in orice alta meserie) si luarea in calcul a tuturor caracteristicilor bolnavului pe care il consulta.

Daca toti bolnavii cu o anumita boala s-ar trata la fel, se poate lua o schema de tratament de pe internet, si se rezolva fara sa iei in calcul riscurile tratamentului si ale bolii la persoana respectiva..

Si regimul alimentar trebuie sa fie personalizat pentru fiecare bolnav, aveti alaturi un regim pe care l-am recomandat unui pacient, dar care nu are nici o legatura cu articolul de fata

Despre mine

Sunt Dr Ditoiu M Alecse Valerian, medic primar boli interne, gastroenterologie, hepatologie si endoscopie digestiva, sunt doctor in medicina.

Dupa terminarea facultatii cu summa cum laude, primul pe tara cu medica generala zece (sef de promotie), am facut

  • 3 ani de stagiatura in Bucuresti,
  • 3 ani la tara la dispensar
  • apoi am intrat prin concursuri succesive la Centrala Industriei Medicamentelor si Preparatelor Cosmetice, Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de munca, Institutul national de Medicina Sportiva, Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti si Institutul clinic Fundeni Bucuresti.

La Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti si Institutul clinic Fundeni Bucuresti am luctat cca 30 de ani, adica pana in iunie 2019.

In cel mai mare spital din Romania, Spitalul Fundeni am ingrijit tot ce se poate, cazuri de complexitate diferita – de la cele mai simple, pana la complicatii extreme- specifice acestei institutii medicale.

La Universitatea de Medicina si Farmacie “Carol Davila” Bucuresti timp de 30 de ani  am pregatit pentru profesia medicala mii de studenti la medicina (unii au ajuns acum profesori, sefi de sectie sau directori de spital), medicii rezidenti si specialisti.

Unde lucrez acum?

In prezent imi folosesc aceasta vasta experienta medicala avand un cabinet de consultatii gastroenterologie si hepatologie in Clinica Sante din Bucuresti.

Ce bolnavi vin la consultatii?

Cam 90% dintre bolnavii pe care ii vad la cabinet nu au fost niciodata la mine la spital, iar 10% sunt o parte dintre bolnavii pe care i-am urmarit si la spital (ceilalti au ramas in urmarirea spitalului).

Multi dintre bolnavi au mai fost si la alti medici si vor o a doua opinie medicala, , unii vin din alte tari (evident sunt romani) unde locuiesc acum, si nu prea sau adaptat la asistenta medicala de acolo (in special din Anglia, Germania, Suedia, Norvegia, Irlanda, Moldova, SUA, Canada, si mult mai putini din Franta, Spania sau Italia).

Foarte multi sunt tineri, unii studenti, cu probleme nu foarte grave dar persistente, dar vad si pacienti cu mari probleme de sanatate, in special bolnavi hepatici.

Cel mai des solicita consultatii bolnavi cu gastrita, probleme cu colecistul – frecvent pietre la fiere-ulcer, boala de reflux gastroesofagian, ciroza, steatoza hepatica, hepatita cronica virala B sau C, dar deseori nu au un diagnostic si vin pentru simptome persistente- dureri abdominala, balonare, diaree sau constipatie, scadere in greutate, scaune cu sange, greata, transaminaze mari, noduli in ficat sau modificari de fiere gasite la ecografie, etc.

Ma asteptam ca, dupa ce am vazut zeci de ani bolnavi cu cela mai diverse, grave si ciudate boli in spitalul Fundeni, activitatea de acum sa mi se para banala si plictisitoare. Partea interesanta este ca acum activitatea mi se pare parca mai atractiva, asta pentru ca am timp suficient sa cunosc in detaliu situatia medicala a bolnavilor si sa cunosc si omul nu numai bolnavul si pe de alta parte, bolile fiind mai putin grave, bolnavii pleaca mai ….veseli de la mine, este desigur  mai placut sa dai vesti bune decat proaste…

Datorita numarului mare de solicitari la cabinet, perioada de asteptare este de 5-15 zile de la solicitare. In caz de urgenta, incercam sa face programarea cat  mai repede, uneori chiar in ziua solicitarii, pe locurile celor care- din diferite motive- nu pot veni la consult (de obicei este un astfel de loc zilnic).

Activitate pe net

De peste 10 ani am mai multe siteuri care ofera gratuit informatii medicale celor interesati in mii de articole redactate la un nivel de intelegere mediu www.hepatite.ro, www.despreboli.ro, www.clinicagastroenterologie.ro, www.hepatolog.ro  si www.helpme.ro. Sunt mii de ore de munca de adunare a materialelor, redactare, verificare si reverificare a textelor si punere la zi a articolelor medicale (care trebuiesc aduse la zi permanent).

Va urez sanatate maxima si… sa nu aveti nevoie de medic, decat pentru controalele de rutina

Pentru cei care totusi considera ca au nevoie  de experienta mea pentru o a doua opinie medicala pentru problemele de sanatate, programarea se face la numarul de telefon de pe site 0758 751 841,  sau direct apasand butonul din josul ecranului stanga al telefonului mobil.
In dreapta aveti butonul cu harta localizarii clinicii, sau prin formularul de solicitare programare on line care este in partea dreapta sus a paginii de web
Daca doriti sa gasiti informatii despre problema dvs de sanatate, tastati pe Google drditoiu si va puteti informa de pe siteu-rile mele

 

55 de comentarii la „Cancerul de stomac (gastric)

  1. Buna ziua,mama mea 57 ani a fost diagnosticata cu Cancer gastric difuz cu inel in pecete G3,si carcinomatoza peritoneala,nu vrem sa ii facem citostatice,imi puteti spune va rog daca exista o sansa de ameliorare a bolii ???Specific ca nu are dureri ,doar nu prea mananca.A fost deschisa si apoi inchisa deoarece i s-a descoperit carcinomatoza peritoneala,am citit ca media de a traii este de 4 luni,este adevarat???

    • Teoretic orice bolnav, inclusiv cu cancer are sanse teoretice de evolutie buna a bolii, dar sansele reale ale fiecarei persoane le poate aprecia medicul pe baza cunoasterii complete a situatie medicale prespective. Acelasi lucru si in privinta duratei de supravietuire, care este difeerita la diferite cazuri, in functie de caracteristicile fiecarui caz. Am avut cazuri care au trait mai putin,m dar si cazuri care au trait mult mai mult dupa diagnosticul bolii.
      Cu stima

  2. Buna ziua !!! Am 32 de ani si in martie 2018 in urma endoscopiei am fost diagnosticata cu tumoare maligna de tipul unui carcinom slab coeziv (difuz) cu localizare gastrica.
    In 4 aprilie am facut operatie – gastrectomie subtotala, decelarea unui nodul peritoneal ce se rezeca.
    Rezultatul histopatologic este urmatorul :
    MACROSCOPIE :
    – la 1,2 cm de marginea de rezectie distala, la nivelul antrului este prezenta o formatiune tumorala ulcero-infiltrativa, circumferentiala si stenozanta, ce masoara 2.5 cm in axul lung.Pe sectiune tumora este albcioasa si infiltreazaq toate straturile peretelui gastric, inclusiv tesutul adipos al omentului mic si mare.
    -nodul peritoneal : piesa de 0.7/0.5/0.4 cm
    MICROSCOPIE:
    – sectiunile examinate de la nivelul formatiunii tumorale descarise macroscopic evidentiaza un carcinom cu coezivitate redusa, ulcerat la suprafata, ce infiltreaza toate straturile peretelui gastric, inclusiv tesutul adipos al omentului mic si mare , focal perforand seroasa.
    -stroma peritumorala este desmoplazica si contine redus/moderat infiltrat inflamator limfocitar.
    -invazie angio-limfocitara si infiltare perineurala prezente.
    -mucoasa gastrica netumorala : redusa gastrita cronica cu modificari post-consum inhibitori de pompa de protoni
    RAPORT
    -marginea de rezectie de la nivelul omentului mic trece focal la < 1mm de procesul tumoral.Restul marginilor de rezectie trec la distanta de tumora, in tesut sanatos.
    -nodul peritoneal : tesut conjunctivo-vasculo-adipos cu modificari de electrocauterizare si un proces de fibroza , fara elemente tumorale in coloratia hematoxilina-eoziva efectuata.
    CONCLUZII
    -carcinom gastric cu coezivitate redusa, ulcerat in suprafata, pT4aN1MxL1V1, stadiu III A. ( M:8490/3, C:16.3)
    -proces de fibroza , fara elemente tumorale in coloratia uzuala hematoxilina-eoziva efectuata

    Vin cu rugamintea, daca puteti sa imi spuneti, atat cat se poate, cat de grav este? Prin chimioterapie (sau radioterapie, ) se poate rezolva?care sunt sansele de supravietuire? iar in cazul unei insanatosiri care sunt posibilitatile sa recidiveze.
    Va multumesc.

    • Evaluarea investigatiilor unui bolnav si stabilirea gravitatii bolii, sansei de vindecare, riscului de recidiva sau a tratamentului sau a protocolului de urmarire se fac in functie de antecedentele patolgice, simptome, evolutia bolii, si modificarile gasite la examinarea medicala. Acest lucru il poate face doar un medic care are aceste date, deci a consultat bolnavul.
      Cu stima

  3. Va rog sa-mi spuneti cat de grav este acest diagnostic AP:aspecte morfologice si cele IHC corespund unei tumori stomacale gastro-intestinale, grupa de prognostic 6a.
    pT3Nx
    Cod OMS 8936/3
    Nu am gasit nicaieri aceasta grupa.Este operat si face tratament cu imatinib.
    Ce sanse de ameliorare sau vindecare are?
    Va multumesc.

  4. Buna ziua! Ne dorim urgent sa ajungem la dvs, este singura speranta. Luni,18.09 la orice ora putem ajunge la dvs u toate investigatiile unui pacient diagnosticat cu carcinom gastric cu celule in „inel cu pecete” in faza terminala (ADK gastric cu determinari secundare multiple), fara posibilitatea interventiei chirurgicale. Nu speram la minuni, ci doar la prelungirea vietii cat se mai poate. Multumesc frumos!

  5. Buna seara domnule doctor tatal meu a fost diagnosticat cu cancer la stomac si sa extins si la pancreas.medicii nu ne mai dau nici o sansa.Dumneavoastra a-ti mai avut cazuri asemanatoare in care sa interveniti chirurgical?Sunt sanse sa se opereze sa se faca bine?va multumesc astept raspuns de la dumneavoastra

    • Eu nu sunt chirurg, nu operez.
      Am vazut cazuri similare care au putut fi operate, dar in medicina desi diagnosticul este important, pentru a evalua situatia unui bolnav sunt importante TOATE amanuntele situatiei lui medicale ( cand faci… un cozonac, pentru a iesi cum trebuie, este nevoie de TOATE ingredientele, nu numai de unele)
      Cu stima

      • in data de 16.08.2017 se interbine chirurgical.Se efectueaza laparatomie exploratorie,iar intraoperator se constata tumora gastrica ce ocupa aproape in totalitate stomacul cu invazie de seroasa,invazie posterioara in corpul si coada pancreasului,depozite peritoneale cu suspiciunea de carcinomatoza peritoneala(cu recoltare pentru examen HP-parafina),nodul epiploic care se recolteaza si se trimite la examen HP extemporaneu -ganglion reactiv.In aceste conditii se decide cazul ca fiind deasupra resurselor chirurgicale.Postoperator pacientul prezinta evolutie favorabila cu reluarea tranzitului intestinal si toleranta digestiva buna.Dumneavoastra ce parere aveti?se mai poate face ceva in cazul acesta?ne mai dati o speranta?Se mai poate opera?

  6. Buna seara domnule doctor.tatal meu este internat la spitalul Elias si l-a diagnosticat cu cancer la stomac .Astazi i-a facut o incizie cu parascopicul sa vada daca sunt si celelalte organe afectate .I-a iesit ca tot stomacul este transformat intr-o tumora si i-a afectat si pancreasul si nu mai are ce sa ii faca .o sa ii prescrie un oncolog un tratament .Nu ne-a mai dat nici o sansa .ne-a spus ca mai are de trait 2 maxim 3 luni.nu putem accepta asa ceva are55de ani.Domnule doctor va rog din inima sa imi raspundeti si mie la o intrebare:Daca il aducem la dumneavoastra la spitalul Fundeni puteti sa ii faceti ceva sa il salvati?mai exista vreo speranta?suntem foarte disperati

      • Va multumesc mult domnule doctor pentru raspuns.Suntem disperati azi ne-a spus domnul doctor Radu Parvuletu ca nu mai este nicio sansa .Imi pare nespus de rau ca nu pot sa va gasesc poate dumneavoastra ne mai dati o sansa .Am citit despre dumneavoastra si am vazut ca a-ti operat cazuri ca tatal meu.La spital la Fundeni daca il ducem gasim alt medic bun ca dumneavoastra?Pe cine ne recomandati dumneavoastra?Va multumesc inca o data pentru raspuns si imi pare nespus de rau ca nu pot sa va gasesc la spital.

  7. am fost si eu diagnosticat cu cancer in sept 2015 in state , am facut 3 runde de chimo . am refuzat operatia (nici doctoru nu prea vroia ,nesigura) , am venit in RO si dai pe rugaciune la medicul suprem Isus (cel care n a refuzat sa vindece nici un bolnav cand era in trup); merg la biserica . Isus vrea credinta 100% dar si fapte cate poti (si omul poate foarte mult cand vrea , si vrea cand crede) .Am mai facut 4 runde de chimo inainte de craciun 2016 ,si iar am cedat la jumate (e f greu , plus eu cred ca doar Isus da vindecarea totala , chimo e doar sa reduca partial tumoarea) Acum la fatza arat ca un perfect sanatos mi am revenit 99 la suta . tomograful facut acu 2 luni zice ca nu prea se mai vede.Sunt si obraznic un pic manc carne cat vreau si prajituri si cand fac ulcer sau rana iar o las moale tot aman dieta serioasa , poate ca nici nu mi frica tare de moarte si credinta mea ca numaru zileleor mele e in mana strapunsa pe Golgota. Glorie lui.

    din nou zic Isus are vindeca ta si a mea in mana sa , noi doar trebuie sa credem ce zice in Isaia 53 vers 5 ……prin ranile lui suntem tamaduiti . (nu ca vom fi , suntem deja , desi se vede tumoarea mare trebuie mai mult sa credem ce zice :…prin ranile lui suntem tamaduiti, Cristos a inviat, AMIN

  8. Mama a fost diagnosticata cu o tumoare mare gastrica printr-un CT facut sambata ,1 oct la Victor Babes,mi s-a spus ca nu are ficatul atins, dar a prins ganglionii limfatici…Duminica urmeaza sa o Internez la Colentina…va rog din tot sufletul,dl doctor ,imi puteti recomanda un chirurg specialist in aceasta patologie?si cat mai curand?va multumesc din suflet! Va las e-mailul meu elledin@yahoo.it!Elena

  9. Domnule doctor, am citit undeva intr-un articol cum ca acest cancer gastric ar putea uneori prezenta, la unii pacientii tineri, unele simptome de ordin neurologic. Va rog foarte mult sa imi spuneti: ar putea exista o legatura intre tinitusul bilateral si cancerul gastric (de stomac) ? Ati intalnit vreodata un astfel de caz?
    Cu multumiri anticipate, Beatrice.

  10. buna seara. tatal meu a avut cancer gastric grad I , a suferit operatie de gastrectomie totala, a avut se pare fistula gastrica , sepsis si deces. va rog sa-mi spuneti din experienta dvs. care este rata de aparitie a acestei complicatii (fistula gastrica +sepsis) in aceste interventii chirurgicale.

  11. buna ziua dl doctor,
    sunt operata de doua luni la stomac,gastrectomie totala la Institutul Clinic Fundeni si de doua saptamani am arsuri pe esofag si vomit un lichid galben foarte amar..cred ca este de la fiete !as vrea sa stiu ce pot lua sau cum pot sa ajung la dvs.pentru o consultatie..de doua saptamani am inceput si chimioterapia cu o sedinta de pregatire dar sunt foarte slabita dupa operatie si am slabit foarte mult..va multumesc si astept un raspuns de la dvs

  12. buna ziua, dl. dr! Am dureri de stomac noaptea, apoi la trezire si la 3-4 ore dupa mese, sub forma de ”foame dureroasa”, parca ma roade ceva in stomac. Mi-e frica sa nu am cancer cumva. As putea avea ulcer sau gastrita? am inteles ca cancerul nu da simptome de foame dureroasa sau nu simti ca te ”roade stomacul”. va multumesc, camelia.

  13. buna seara cer scuze as vrea sa stiu cu cancer gastric de gradul 4 are rost de mers la operatie multumesc anticipat barbat in virsta de 56 de ani

  14. buna ziua.mama mea in varsta de 69 de ani a fost operata acum trei luni si jumatate de cancer gastric cu metastaze la ficat si ganglioni
    iau scos trei sferturi din stomac si o parte din ficat.
    are t4 n2
    acum 3 saptamani a facut prima citostatica si de atunci e la pat cu diaree la fiecare schimbat
    nu se mai poate ridica decat in sezut.
    e tare obosita mananca extrem de putin.mie tare frica de perioada de dureri.fiecare bolnav de cancer spre sfarsit are acele dureri mari?
    daca nu mai poate sta in picioare inseamna ca e in faza terminala?
    mie frica de evolutia bolii.ce se poate intampla ?
    e foarte palida si o dor oasele de la atata stat in pat.aare doar o burta mare in rest e exrtem de slaba .a slabit cam 18 kg.
    va rog cu disperare sa imi spuneti cat poate rezista in acest stadiu un bolnav si la ce ne putem astepta in evoltuia bolii.mie atat de frica.va multumesc.

  15. Buna ziua!!! Mama mea are polipi stomacali(2), si-a facut o radiografie in decembrie 2011 si aveau diametrul de 2-3 cm. Cat de grav este, se pune problema de operatie si care ar fi costul? Se poate vindeca si pe cale naturala? Va multumesc.

  16. Ma bucur sa va cunosc!
    Pe surt, am cancer gastric, operat total in urma cu 3 luni, am inceput chimioterapia in urma cu o luna, dar mi-a fost foarte rau si am intrrupt-o din initiativa mea. acum ma simt mai bine si as dori sa stiu daca mai pot continua chimioterapia., daca imi este de folos.
    Multumesc mult

  17. Tatal meu are 51 de ani,iar in urma cu 2 luni,in urma unei endoscopii a fost diagnosticat cu cancer gastric de gradul II.A fost supus unei gastrectomii totale,dupa care ni s-a spus ca ii sunt afectati si ganglionii…Acum a inceput sedintele de chimioterapie la spitalul Fundeni..As vrea sa stiu ce sanse sunt ca el sa-si revina complet, sau ce sanse de supravietuire sunt…Va multumesc

  18. Pingback: Medicina online: boli interne, gastroenterologie, endoscopie digestiva superioara, colonoscopie » Blog Archive » Ce este Helicobacter pilory ? Cum se transmite? Ce boli poate da? Ce simptome da? Cum se pune diagnosticul? Ce faci daca ai Helico
  19. sincer nu stiu ce sa fac si ce ar trebui sa fac ca fica a unei femei care a implinit de curind 75 de ani si care a avut o viata grea si dezordonata ca sa spun mai simplu a trait cum a putut si a crescut doi copii aproape au trecut 35 37 de ani de cind a fost operata de polipi pe coardele vocale la bucuresti la spitalul witing acum 10 ani a fost operata la stomac de polipi iar cu ocazia acestei operati ia fost depistata si ociroza hepatica desi primise mai de multa vreme ca are o hepatita mentionez ca intre aceste operati nu av tinut regim decit perioade scurte si a fost o fumatoare inraita desi a fost avertizata sa nu mai fumeze sa tina regin nu sa tinut nici o data de cuvint acum ii e foarte rau am internato si ia propus sa faca acea endoscopie la stomac pe care a refuzato iar doamna doctor ia dat tratament si ia facut externarea mentionez ca noi nu stam cu mama noastra si ca la rindul nostru desi avem famili sintem saraci eu cu o pensie micuta iar fratele meu lucreaza cu ziua cind gaseste desi mi se rupe sufletul de dinsa nu stiu ce as putea face va rog da timi in sfat va implor dupa cum vam spus sintem foarte saraci asa cum sint milioane de romani si totusi as dori sa pot sai alin suferinta in ultima instanta doctora ia r fi spus ca are cancer la stomac cu metastaze la ficat multumesc frumos pentru sfat

  20. Pingback: Medicina online: boli interne, gastroenterologie, gastroscopie, colonoscopie, hemoroizi … » Blog Archive » Ulcerul gastric si duodenal: simptome, diagnostic, complicatii, tratament
  21. Pingback: Hepatologia si gastroenterologia online: boli de ficat, fiere, boli gastroenterologice explicate » Blog Archive » Durerea abdominala, cauze
  22. Pingback: Medicina online: boli interne, gastroenterologie, gastroscopie, colonoscopie, hemoroizi … » Blog Archive » Dureri de burta: epigastrul
  23. Buna seara, dupa a doua nastere, am o problema cu stomacul este foarte umflat, orice asi manca mult sau putin, ma umflu, balonez, des sunt constipata, am avut si o gastrita ce analize ar trebuii sa fac, va rog sa vedem cauza? multumesc frumos.

  24. da asta asa este , nu se poate da un verdict fara un consult….
    as dori sa stiu totusi , parerea dumneavoastra ca si medic, in legatura cu scoaterea lichidului peritoneal in cazul carcinomatozei peritoneale( imbunatateste calitatea vietii sau din contra?)
    Va multumesc.

  25. – Pacient: barbat 72 ani, cancer gastric operat in luna mai 2010,la spitalul fundeni, de catre domnul Irinel Popescu,; a urmat chimio la craiova – doctor Lungulescu
    – extindere cancer la nivel peritoneal, lichid abdomen aprox 3 – 4 litrii, senzatie voma permanenta.

    Ce se mai poate face? scoaterea lichidului poate insemna o ameliorare?
    Ce tratament s-ar mai putea urma?
    Va rog ,se mai poate face ceva , daca venim la spitalul Fundeni?

  26. tatal meu a fost diagnosticat cu cancer gastric. prezenta simptomele pe care le descrieti dvs. in fazele si mai avansate ale acestei boli. el sustine ca nu prezinta metastaze la nici un alt organ, dar ma tem ca ma minte(sunt plecata din tara si banuiesc ca nu vrea sa ma ingrijorez foarte tare). tumora are dimensiunea de 6,6mm , conform spuselelor lui. in curand va suferi o interventie chirurgicala la cluj. asta e tot ce stiu…am 22 ani, sunt ignoranta, dar spuneti-mi, va rog, daca este vorba de o tumora mare, din punct de vedere medical si daca dvs. ati sfatui o gastrectomie totala sau partiala.
    va multumesc!

Lasă un comentariu

programari
Catre clinica