Greseli curente in intelegerea problemelor medicale

| 0 Comentarii

 Dr Ditoiu Alecse Valerian, specialist gastroenterologie spitalul Fundeni Bucuresti

In cei peste 34 de ani de practica medicala, am intalnit in rundul pacientilor numeroase situatii de intelegere gresita a unor simptome sau a interpretarii unor analize, uneori cu grave consecinte asupra moralului bolnavului respectiv

Redau mai jos unele dintre ele

greseli

  1. Febra inseamna sigur infectie? Febra poate sa fie data de infectie, dar tot febra se intalneste si in cancer, boli autoimune, inflamatii de orice fel (inclusiv in simpla umflare a unei articulatii)
  2. Febra se trateaza cu antibiotice? Deoarece nu orice febra inseamna infectie, nu orice febra se trateaza cu antibiotice
  3. Infectia se trateaza cu antibiotice? Atunci cand exista o infectie, aceasta poate fi de gravitate minima, mica, medie sau severa, in functie de aceasta gravitate, tratamentul cu antibiotice putand fi necesar sau nu .Pe de alta parte, o infectie poate fi cu bacterii – care se trateaza cu antibiotice atunci cand exista indicatie, dar si cu virusuri sau ciuperci, care NU SE TRATEAZA CU ANTIBIOTICE
  4. Tratamentul cu antibiotice face numai bine? Tratamentul cu antibiotice are relativ putine indicatii si poate sa faca mult rau, am vazut numerosi bolnavi decedand din cauza tratamentului cu antibiotice
  5.  Daca nu te doare nimic,nu poti sa ai nici o boala? Exista numeroase boli care nu sunt insotite de dureri, unele dintre ele grave – numeroase cancere, leucemii, alte boli de sange,majoritatea bolilor de ficat, plamani sau creier
  6. Daca te doare ceva tare, ai o boala grava? Deseori o durere puternica nu este expresia unei boli grave – durerea de dinti, sciatica, durerea de cap, nevralgiile, etc
  7. Daca ai analize normale esti sigur sanatos? Exista numeroase boli cu analize normale – boli de esofag, stomac, intestin subtire, colon, creier, piele, ochi,urechi, bolile neurologice, psihiatrice, dermatologice, oftalmologice,etc. Pe de alta parte, exista analize mai putin raspandite, specific eanumitor boli, iar daca nu faci analiza respectiva si celelalte analize sunt normale, analizele par .. normale
  8. Daca o biopsie este normala, inseamna ca zona respectiva este sanatoasa, sau nu are cancer? Biopsia, inseamna extragerea unei bucati de tesut dintr-un organ anormal. In conditiile acestea biopsia poate fi totusi normala pentru ca s-a recoltat dintr-o zona in care tesutul era sanatos – in tesutul normal sau in jurul lui exista si tesut normal
  9. Scaderea in greutate inseamna cancer sau alta boala grava? In unele cancere (nu in toate) exista scadere in greutate, dar sunt numeroase alte boli nu atat de graveinsotite de scadere in greutate – diabet zaharat, hipertiroidia, pancreatita, sindroame de malabsorbtie,etc. Se poate scadea in greutate si prin simplul regim alimentar tinut pentru o .. gastrita
  10. Cresterea in greutate este semn de sanatate (gras si frumos)? Cresterea in greutate poate fi data de cresterea masei musculare (de exemplu prin antrenament fizic), fapt care este un lucru bun, dar si de retentia de apa – ca in boli de inima, rinichi, ficat), obezitate, boli de suprarenala, hipotiroidie, etc
  11. Daca ai pofta de mancare nu poti fi bolnav? In general un organism bolnav nu are pofta de mancare, in acest fel protejandu-se de munca pe care o presupune digestia si procesarea reziduurilor alimentare, dar sun si boli serioase care se asociaza cu cresterea poftei de mancare – ulcer duodenal, hipertiroidia, diabet zaharat, boli psihice, boli de suprarenala, sindroame de malabsorbtie, etc
  12. Vitaminele te fac sanatos, te intaresc, iti cresc imunitatea? Vitaminele sunt substante indispensabile bunei functionari a organismului, dar ele nu indeparteaza orice boala si nu sunt indicate in orice boala, existand si intoxicatii cu vitamine, nu te insanatosesc indiferent de cauza bolii, nu iti cresc imunitatea, si nu te intaresc
  13. Perfuziile sunt mai eficiente decat pastilele? Perfuziile sun indicate atunci cand forma de medicament administrate prin perfuzii nu este disponibila altfel, sau cand vrem un efect rapid si mai puternic (care insa presupune si riscul de efecte secundare mai rapide si mai puternice)
  14. Totdeauna este bine sa iei cel mai puternic medicament ? Medicamentele au potente diferite, slaba, medie sau mare, pentru ca asa este nevoie in practica medicala. Un medicament puternic are si efecte secundare mai puternice, si de obicei durata de actiune mai scurta. In plus, pentru vindecarea unei boli este nevoie de timp (un pom nu face fructe in luna in care l-ai plantat), sunt procese biologice lente, de aceea nu are nici o logica sa dai un medicament puternic pentru a vindeca o boala in cateva luni.Medicamentele potente sunt utile in situatii de urgenta.
  15. In orice boala  este necesara alimentatia de regim fara sare? Sunt numeroase boli (majoritatea) in care alimentatia poate fi sarata normal
  16. Orice tratament trebuie insotit de regim fara sare? In majoritatea cazurilor tratamentul  nu impune regim fara sare
  17. Daca ai  imunitate puternica nu te imbolnavesti? O imunitate trebuie sa fie .. normala, o imunitate mai mica decat normalul predispune la numeroase boli, in speciali infectioase si parazitare, dar o imunitate mai mare decat normalul predispune le boli autoimune, foart grave uneori mortale
  18. Pentru orice diagnostic sunt necesare analize? Exista numeroase situatii in care un diagnostic medical se poate pune fara analize, probabilitatea de diagnostic corect in aceasta situatie  (fara analize) fiind de cca 70%
  19. Daca faci un CT sau RMN  poti afla ce boala ai si daca ies normale esti sanatos? Examenele CT si RMN sunt utile, dar ele nu pun diagnosticul in orice boala, exista extrem de multe boli cu CT si RMN normal
  20. Tratamentele cu plante, argila, zeolit, etc , adica cu preparate naturale fac numai bine? Majoritatea necazurilor din lume au cauze .. naturale ( toti microbii, virusurile, ciupercile sunt naturale , nu sunt de sinteza, alcoolul natural sau grasime naturala te pot imbolnavi, la fel uraniul , cucuta, matraguna, pedicuta, polenul care da alergie, intepatuta de albine sau viespe,  etc), inundatiile cutremurele, fulgerele, etc, . Deci , daca iei ceva natural nu insemna ca iti face sigur bine. In principiu se considera ca un preparat natural sau .. naturist nu are efecte secundare. De fapt, cu cat o substanta are efect terapeutic mai puternic, cu atat are si efecte secundare mai puternice, deci cand un preparat nu are efecte secundare, trebuie sa ne punem problema daca are efecte terapeutice reale
  21. Orice boala infectioasa se trateaza la un serviciu de  .. boli infectioase? Majoritatea bolilor infectioase nu se trateaza de catre medicul de boli infectioase, ci de medicul de specialitate al organului respectiv.De exemplu, nu se trateaza la boli infectioase infectia urinara, vaginala, prostatita, infectii cutanate, infectiile pulmonare usoase sau medii, sinuzita, amigdalita, apondicita, colecistita, otita, abcesele, furunculele, flegmoanele, peritonita, conjunctivita, turbarea, hepatita cronica virala, etc, etc. Se trateaza la boli infectioase bolile transmisibile – specialitatea avand denumirea corecta de boli infectioase si transmisibile – hepatita epidemica cu icter, turbare, rujeol,a rubeola , SIDA, varicela, variola malaria, infectiile cu Clostridium si alte forme de diaree infectioasa, tuberculoza, unele septicemii sau infectii pulmonare grave. Nu are nici o logica sa tratezi o boala infectioasa cronica de ficat (de exemplu hepatita cronica cu virus B sau C) la boli infectioase, deoarece nu este o boala acuta, iar bolnavul daca este sa mearga prost face ciroza si moare de citoza, deci de o boala de gastroenterologie. Din pacate, la noi inca se confunda hepatita croncia cu hepatita epidemica, si numerosi bolnavi de ficat merg la ifnectioase, blocxand activitatea acestor medici, care au alte preocupari principattel – bolile transmisibile.

 

Autor: Dr Ditoiu Alecse Valerian

Absolvent al Facultatii de Medicina Generala a Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr T Popa” Iasi cu "magna cum laude", sef de promotie (media generala 10) . De-a lungul anilor am fost medic stagiar la spitalele Cantacuzino, Colentina, medic medicina generala la dispensarul rural Dorobantu Jud Calarasi medic rezident in specialitatea expertiza medicala si recuperarea capacitatii de munca la Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperarea Capacitatii de munca Bucuresti, medic cercetator stiintific in specialitatea medicina interna la Institutul National de Medicina Sportiva Bucuresti , medic rezident prin concurs la spitalele Cantacuzino, Carol Davila, Colentina si Fundeni din Bucuresti. In prezent sunt medic primar boli interne, gastroenterologie si hepatologie , specializare in endoscopie digestiva superioara colonoscopie la Institutul clinic Fundeni si secretar General al Asociatiei Romane pentru Studiul Ficatului (asociatia profesionala a medicilor hepatologi din Romania). In peste 30 de ani de practica medicala am efectuat cca 100. 00 de consultatii medicale , 40.000 endoscopii digestive superioare , 10.000 de colonoscopii si peste 1000 de biopsii hepatice

Lasă un răspuns

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.